Marius Pavel (CGMB), despre proiectul privind închirierea a 10 centrale în București: „Experimente de acest gen, fundamentate pe baza unor interese personale, am mai văzut și în alte sectoare”

Marius Pavel (CGMB), despre proiectul privind închirierea a 10 centrale în București: „Experimente de acest gen, fundamentate pe baza unor interese personale, am mai văzut și în alte sectoare”
Publicat: 08/08/2022, 16:51

Compania Termoenergetica a aprobat recent declanșarea procedurii de închiriere a 10 centrale provizorii, care să fie montate, la iarnă, în mai multe puncte ale Capitalei. Potrivit lui Marius Pavel, consilier în cadrul CGMB, proiectul prespune consturi foarte mari pentru Termoenergetica.

„Din păcate, Nicușor Dan și echipa de specialiști, cu care fie s-a înconjurat, fie i-au fost livrați, face, permanent, dovada incompetenței și a imposoturii.

Acum este vorba de proiecte pe zona termiei. O zonă sensibilă, gestionată, fără lipsă de viziune, de Nicușor Dan și amicul său Claudiu-Crețu Sârbu.

În cazul de față, costurile pe care le va suporta Termoenergetica sunt considerabile. De ce? Pentru că presupune suplimentarea rețelei de țevi de gaze, cu toate costurile necesare. Experimente de acest gen, fundamentate pe baza unor interese personale și puțin transparente, am mai văzut și în alte sectoare, cu același Claudiu-Crețu Sârbu și Nicușor Dan”, a declarat, pentru Gândul, Marius Pavel.

Costul proiectului: 16,2 milioane lei fără TVA

Potrivit primarului general, valoarea estimată pentru închirierea celor 10 capacităţi modulare de producere de energie termică este de aproximativ 16,2 milioane lei fără TVA.

Pe lângă aceste costuri, potrivit lui Marius Pavel, Municipalitatea ar urma să mai plătească aproape un milion de euro.
Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor societății Termoenergetica a aprobat recent, la solicitarea lui Nicușor Dan, declanșarea procedurii de închiriere a unor centrale mobile de energie termică.

Potrivit hotărârii aprobate de Termoenergetica, „capacitățile modulare de producere a energiei termice, care să asigure producerea energiei termice până la data de 30.04.2023, pentru a fi amplasate în 10 locații identificate de Primăria Capitalei, cu un preț care să nu depășească prețul total de producere, transport, distribuție și furnizare pentru consumatorul final raportat la prețul practicat de producătorul majoritar de energie termică din Municipiul București”.

Proiectul a fost anunțat recent de Nicușor Dan.

„Intrăm în linie dreaptă în ceea ce priveşte achiziţia publică de servicii pentru 10 centrale provizorii mobile, care vor fi poziţionate lângă 10 puncte termice din Municipiul Bucureşti şi care vor funcţiona în caz de avarie pe reţea sau în funcţie de parametrii reduşi pe reţeaua de transport. Cele 10 puncte termice deservesc un număr total de 170 blocuri şi 27 societăţi comerciale. Dintre acestea, 3 puncte termice sunt în sectorul 3 (1 Labirint, PT 3 Labirint şi PT 4 Labirint), un punct termic este în sectorul 4 (Livada Nouă), 3 puncte termice sunt în sectorul 5 (10 Mărgeanului, PT 11 Mărgeanului, PT 9 Mărgeanului) şi 3 puncte termice sunt în sectorul 6 (PT 4/10, PT 7 Virtuţii, PT 8 Virtuţii). După finalizarea documentaţiei, vom lansa în SICAP procedura de achiziţie pentru închirierea acestor capacităţi modulare de producere a energie termice”, a anunțat în iunie Nicușor Dan.

„Estimăm că punerea lor în funcţiune se va realiza până la începerea sezonului rece, durata de închiriere fiind de 12 luni. Capacităţile modulare vor avea o putere termică instalată cuprinsă între 1-2 Gcal/h”, a adăugat primarul general.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal